Toată lumea a auzit, fără îndoială, de alegaţiile unei anumite doamne Mica Erdegun care spunea că dorea să doneze României cele 30 de milioane de dolari pe care le-a dat Universităţii Oxford, dar că românii au refuzat-o. „Când am revenit în ţară, eram foarte interesată de anumite lucruri. Unul dintre ele a fost refacerea statuii lui Brâncuşi, care era într-o stare avansată de degradare. Dar nu am reuşit. Şi apoi am cumpărat din banii mei şi ai bărbatului meu o bucăţică de pământ la poalele statuii şi voiam să construiesc o casă de informaţii pentru străinii care doresc să viziteze acele locuri. Iniţial, toate proiectele mele au fost aprobate şi, când am vrut să încep lucrările, mi s-a spus că nu mai e nevoie, că fac oamenii din Târgu Jiu”, a sunat declaraţia. Dar să fie oare adevărat ce spune?
Faptele spun aşa:
„Donaţia” era de fapt o investiţie privată, într-o clădire privată, asupra căreia oraşul Târgu-Jiu nu avea niciun drept! În afară de acela ca cetăţenii oraşului Târgu – Jiu să plătească din banii lor, PUBLICI, toate cheltuielile şi salariile angajaţilor acelui centru privat!
„Statuia” la care face referire doamna Erdegun era de fapt… Coloana Recunoştinţei fără de Sfârşit( Coloana Infinită)…Atât de mult îl iubeşte doamna pe Brâncuşi că nici nu ştie exact cum se numesc operele sale.
Pe lângă funcţia de informare, centrul construit de două fundaţii americane( prin aceste ONG-uri se făcea afacerea) avea şi rolul de INTERPRETARE a operelor lui Brâncuşi. Cu alte cuvinte, ar fi reprezentat un fel de Minister al Adevărului pentru aceste opere, orice acţiune culturală de interpretare urmând să se facă doar cu acceptul acestor fundaţii americane!
Implicarea „dezinteresată” a doamnei Ertegun mai consta şi-n alăturarea numelui său pe fiecare acţiune a centrului. Fie că este un simplu pliant sau un studiu cultural, numele acestei femei trebuia să apară lângă Brâncuşi. Curat, ajutor!
Dar cel mai important aspect abia urmează: doamna iubitoare de Brâncuşi avea pretenţia ca această clădire, privată, să fie trecută de Primărie în cadrul Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor”, alături de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel” şi Coloana Infinită!
Ireal!
Partea bună este că, într-un final, poate ceasul al 12-lea, partea română( poate şi cu ajutorul presei locale) a renunţat la acest proiect. Să sperăm că pentru totdeauna.
Toate detaliile despre această afacere le puteţi găsi ziarul Gorj News.
S-o fi crezut ,,Maiastra” si credea ca acolo ii este locul.!In 1965,Jammes Farrel scria asa:,Langa Shakespeare si Beethoven se mai afla un Dumnezeu:acesta este romanul Constantin Brancusi.”
Asa este. Ceea ce este pacat este insa usurinta cu care presa a preluat spusele doamnei, fara ca macar sa se oboseasca sa verifice, aruncand „anatema” asupra romanilor. Care, -vezi Doamne- sunt prea prosti ca sa merite banii acestei femei…Femeie care era oripilata de ideea de a mulge vaca si ca nu are servitori care s-o faca…Si-a batut joc de un intreg neam, care a muncit asa.
‘Doamnei’ Ertegun i s-a spus tot ce i se putea spune: sa ne lase in ‘saracia’ noastra… Sa scrie la Oxford pe toate gardurile, bancile si bordurile numele dansei, noi nu apreciem ‘centre de informare si interpretare’, noi avem deja un centru Brancusi si e cel mai frumos din lume ( multumim Domnului ca ni l-a dat, nu ne mandrim, doar suntem constienti de valorile pe care le-am primit si de datoria de a le respecta si pastra ).
Cinste autoritatilor de la Tg Jiu si oamenilor de cultura care au luat atitudine si ne-au salvat patrimoniul de la agresiunea barbarilor.
Se vede ca banii ce vin pe capul unui om nu ii aduc automat educatie si cultura. As oferi acest caz drept studiu copiilor romani, spre a-i motiva sa invete si sa cunoasca ce bogatii au primit de la Dumnezeu. Toti banii din lume nu te pot face nemuritor in fiinta neamului (asa cum se vrea ‘dna’ Ertegun). Poti ramane in memoria urmasilor doar prin calea ce a urmat-o si Brancusi: munca multa, perseverenta, respect fata de mostenirea culturala primita de la inaintasi, responsabilitate fata de talantii cu care te-a inzestrat Dumnezeu si constientizarea unui rost pe acest pamant (acela de a ne ridica la Cer, adica de a ne mantui).
Sa nu alergam dupa bani, ci dupa valorile cu adevarat eterne.