Scriam acum câteva luni că este simplu să-ţi dai seama că lucrurile merg prost într-un anume loc. Susţineam că dacă un timp îndelungat, anumiţi parametri de bun simţ merg în jos, înseamnă că nu mai poate fi vorba de întâmplare, criză sau accident. Ci de strategie. O strategie de a…ne elimina. Adevăr sau exagerare? Convingeţi-vă singuri.
O ştire a Televiziunii Publice anunţă că Ministerul Finanţelor propune ca toţi oamenii care produc, în propria curte, mai mult de 40 de litri de alcool să plătească accize. Reportajul TVR surprinde situaţia: o doamnă în vârstă, de la ţară, spune că din ţuica/vinul produs la cazan, o parte se duce la oamenii care vin s-o ajute prin gospodărie. Neavând bani să le dea, doamna le mai dă un litru de ţuică sau de vin.
Privind imaginile, realizezi imediat că este o gospodărie simplă, tradiţională. Nici vorbă de opulenţă, bogăţie. Aceasta este situaţia pe tot întinsul ţării. Cu oameni care trăiesc cum pot, dar cinstit. Dar se pare actualilor guvernanţi nu le este suficient: aceşti oameni trebuie să moară! Dacă ar fi milioane de gospodării bogate din cauza acestei practici ar fi de înţeles. Dar aşa, când vorbim despre milioane de săraci, înseamnă că-ţi doreşti să dispară de tot.
CITIŢI ŞI „CUM ÎŢI DAI SEAMA CĂ LUCRURILE MERG PROST?”
Altfel cum poţi justifica o astfel de măsură împotriva unor oameni săraci? Ce justificare economică poate exista atunci când le ceri bani tot celor care n-au? Câţi dintre noi n-au fost la bunici şi s-au întors cu o sticlă de vin? Sau poate una de ţuică şi câteva ouă? Asta e marea producţie ce o vrea Boc impozitată? Dacă le iei oamenilor şi această minusculă sursă de independenţă economică, cu ce mai rămân?
În timpul acesta, maneliştii primesc mii de euro pe noapte, în buric. Dar pe ei nu-i întreabă nimeni nimic. Ei au voie. Pentru că ei au legături cu Nuţu Cămătaru, cu Bercea şi cu alţi mafioţi. Iar aceşti mafioţi sunt, de 20 de ani, la putere. Şi drumurile satelor româneşti sunt în continuare ne-asfaltate. Că doar am plătit cu toţii taxa „Băsescu”.
Luni, cel care ocupă funcţia de preşedinte al României s-a dus la Roşia Montană. Şi a vorbit de „laşitatea politicienilor, care nu vor să dea drumul unui proiect de care ţara are nevoie”. Acest om vorbeşte de laşitate. Omul al cărui guvern a închis spitale şi şcoli. Omul care s-a ascuns când era vorba să-şi arate dosarul de securitate.
Acest politician, vorbeşte de „laşitatea oamenilor politici”? Dar el nu e om politic? Despre ce ţară vorbeşte când spune că are nevoie de aurul de la Roşia Montană? Că orice ţară ar fi mulţumită doar când păstrează tot ce-i al ei, nu doar4%!
Despre ce nevoi ale ţării vorbeşte atunci când guvernul său ucide, pas cu pas, românii săraci?
CITIŢI ŞI „Zilierii vor fi impozitaţi„
Unde sunt cei care pot să susţină, ce minte poate să conceapă că mai bine pierzi 96% din casă, decât să aştepţi câţiva ani să ai 100%? Pentru că aceasta este logica „primului cetăţean al Statelor Unite ale Europei”. Dar nu ar trebui să ne mire.
CITIŢI O ANALIZĂ EXCELENTĂ DESPRE CAZUL ROŞIA – MONTANĂ!
Un om care-şi alege o meserie ce presupune a fi, mai mereu, plecat de-acasă, nu poate să-şi iubească rădăcinile, comunitatea, ţara. Altfel, n-ar fi ales să le părăsească în majoritatea timpului. Mai mult, din măsurile luate de când este „preşedinte-jucător”, se poate vedea o adevărată ură pentru tot ce înseamnă mod de viaţă românesc. Ţuica făcută cu bunica acasă, roşiile din grădină, tăierea porcului de Crăciun, toate acestea le vrea moarte şi îngropate.
Traian Băsescu ne vrea pe toţi angajaţi la multinaţionale, plătind credite şi îmbolnăvindu-ne repede. Şi cel mai important, ne vrea pe toţi fără identitate, fără părinţi şi bunici, locuitori de mâna a doua ale Statelor Unite ale Europei. Şi cât mai puţini. Aceasta este moştenirea lăsată de marinarul mafiot.
Dar uită un singur lucru: nu mor caii, când vor câinii.
Sus inima, români!
P.S. În zilele următoare vom prezenta un caz zguduitor care demonstrează, fără echivoc, că măsurile din ultimul an au avut ca scop nimicirea populaţiei româneşti!
Pe mai multe situri am gasit o marturie a unui fost agent kgb care intr-un final s-a lepadat de fostul nkvd si a fugit in america, modelul dorit de „elita vanduta intunericului” pentru intreaga lume. A dat un interviu la o televiziune din „state” unde a explicat omul cum actioneaza noii nkvd-isti cand se pun pe distrus un o tara. Sunt 4 etape pe care le aplica distinsii vanduti intunericului. Din nefericire tara noastra a intrat in ultima etapa de distrugere.
Speram ca dezondamantul sa nu fie cel dorit de ei. Am sa incerc sa postez zilele acestea si clipul cu pricina.
Sa ne ajute Dumenzeu sa nu sfarsim cum vor multi „iluminati”!
Ne puteti da un link?
Am sa caut in „arhiva” mea, si am sa incerc sa-l postez cat mai curand. Unul dintre siturile unde poate fi gasit este foaienaionala.
http://foaienationala.ro/cum-se-spala-creierul-unei-natiuni-interviul-luat-de-edward-griffin-lui-yuri-bezmenov.html
Scuze pentru intarziere