„Am construit 3, 5 milioane de apartamente„ spunea Nicolae Ceauşescu la mascarada de proces care i-a semnat sentinţa la moarte. Aceste milioane de blocuri sunt şi azi unul din motivele pentru care o parte din Români îl regretă pe fostul conducător al României. Unul din argumentele folosite este acela că: „măcar pe vremea lui Ceauşescu, măcar îţi dădea un apartament, nu ca acum”. La prima vedere, pare un adevăr. Dar, în profunzime, lucrurile stau altfel.
În primul rând, ideea că tot ce-ţi poţi dori în viaţă e un apartament la bloc este o prostie. Să explicăm motivele: cel mai important aspect al problemei e că locuinţa, casa, nu este doar un loc în care dormi, te speli, mănânci şi te adăposteşti de frig.
„Casa” este un concept mult mai complex decât atât. „Acasă” este domeniul nostru, mica noastră parte din lume. „Casa” înseamnă universul nostru, propriu personalităţii noastre, în care ne creştem copiii, ne dezvoltăm ca persoane, ne bucurăm, ne întristăm şi unde, mereu, ne întoarcem cu plăcere.
Ce fel de casă este apartamentul de bloc? Cel mai simplu de observat e că nu este deloc personal şi propriu.
Dacă în casa de la curte ai un spaţiu bine-delimitat, ce include o infimă parte şi din mediul înconjurător, apartamentul e doar un spaţiu de locuit, închis. Mai mult, nu poate fi vorba de un areal propriu şi personal, atâta vreme cât deasupra, dedesubt şi-n lateral, despărţiţi de o simplă placă de beton, stau zeci de persoane. De al căror zgomot şi inteferenţă nu poţi scăpa, orice-ai face. Căci asta înseamnă: totul este la comun.
În atare condiţii, de unde responsabilitate şi responsabilizare? Nici nu poţi să fii responsabil de ceva ce nu-ţi aparţine.
Despre o legătură cu mediul înconjurător nici nu poate fi vorba, atâta vreme cât natura este o insulă verde într-o mare de beton, ciment şi asfalt. Omul care a locuit la casă, avea în 90% din cazuri, o mică grădină, nişte flori, un câine, o găină, poate un curcan… Cu alte cuvinte, nişte mijloace minime de supravieţuire, în mod INDEPENDENT. Betonul era insula într-o mare verde şi vie….
Nu acelaşi lucru se poate spune pentru locuitorul de la bloc. Odată instalat într-un apartament, la comun, el este obligat să depindă de alţii pentru a supravieţui: trebuie să meargă la alimentară, hypermarket, florărie, brutărie, etc,pentru a-şi procura elementele de bază. Şi asta în cazul ideal în care toate acestea sunt aprovizionate. Şi n-au preţuri mari. Şi nu sunt la distanţe lungi de casă. Şi nu sunt închise…
Iată cum, foarte simplu, omul este rupt de realitatea sa primordială şi primară: de căminul său, de lumea căreia îi aparţine, până la urmă. Mai mult, el nu numai că şi-a pierdut orice urmă de independenţă din trecut, acum el este, în întregime SUBORDONAT voinţei altor persoane şi entităţi.
Nici măcar camerele sale nu mai este stăpân. Acum trebuie să dea socoteală unui administrator…Nu mai are nici măcar libertatea de a se plimba pe aleile casei sale, acum trebuie să împartă trotuarul cu oameni străini, de care nu-l leagă nimic.
Mai dramatic decât atât este faptul că românul nu s-a mutat de bună-voie sau ca urmare a unei mişcări fireşti. El a fost mutat la bloc, fără ca cineva să-l întrebe dacă vrea sau nu. Ca şi cum acest şoc nu era destul de puternic, el s-a trezit vecin cu leneşii satului, cu beţivii care n-aveau nimic, dar care erau acum egalii săi pentru că „partidul le dăduse repartiţie”…
Dezrădăcinarea a fost totală. Românul, care de sute de generaţii a crescut în casa sa, în gospodăria sa, pe pământul său, s-a trezit într-un loc cu care nu era al său şi care nu era nici măcar nu aparţinea spiritului românesc: idea blocurilor a venit fie din Occident(până-n 1947), fie din URSS(1947-1989).
Aceste construcţii, cartierele de blocuri, nu numai că au provocat dezrădăcinarea românului, distrugerea satului şi a fiinţei interioare a omului, dar au creat şi dezechilibre naturale şi economice. Păduri, lacuri, forme de relief au fost distruse iremediabil. Din punct de vedere economic, dintr-o naţiune de producători, de SELF-PROVIDERS, am ajuns o ţară de consumatori, care aşteaptă ca ALTCINEVA(partidul, statul, guvernul, sindicatul, patronul) să-i pună la dispoziţie ce are nevoie.
Sigur, cineva ar putea spune că e mai COMOD să stai la bloc. Să stai degeaba şi să depinzi de alţii, în timp ce alţii trudesc din greu ca să fie independenţi. Acestora din urmă le-am răspunde cu nişte întrebări: de ce cartierele sunt pline de gunoaie şi de câini vagabonzi?
Ce exprimă faptul că tot mai mulţi oameni de la bloc îşi iau animale de companie, dacă nu nevoia de a te întoarce, măcar puţin în mediul natural în care s-au dezvoltat bătrânii noştri?
Vă plac „bătăliile” zilnice pentru un loc de parcare? Vă place nesimţirea românului blazat, care nu mai dă doi bani pe semenul său aflat în dificultate? Vă place muzica de mahala, care a apărut în cartierele de blocuri? Vă plac tinerii care se droghează pe la colţuri? Vă plac ţiganii violenţi, „integraţi” cu forţa în cartiere? Vă place înghesuiala din Biserica de cartier?
Nu credem să existe cineva care să răspundă pozitiv la aceste întrebări. E adevărat, nu e vina noastră că suntem aici, am arătat mai sus. Dar acum avem şansa de a îndrepta lucrurile, de a reveni în mediul nostru natural.
Decât să vă îndatoraţi pentru zeci de ani ca să puteţi sta la comun, într-un bloc, mai bine căutaţi un loc unde să vă construiţi o casă a voastră. După chipul şi asemănarea voastră. Sau măcar să cumpăraţi una. Mai ales dacă e la ţară. E suficient să comparaţi vigoarea şi pofta de viaţă a unui copil care aleargă toată ziua prin curte cu căţelul său, cu găina sa, cu faţa palidă a unui prunc crescut la bloc, printre betoane şi câini vagabonzi.
Se poate compara senzaţia statului cu spatele pe soba bunicii, cu calorifele metalice şi impersonale? Nu zice nimeni că e uşor, dar unde nu există dificultate nu există nici bucurie adevărată.
Casa de la bloc…nu e…
Sus inima, români!
Sursa foto: artline.ro
Nu e usor, dar merita sa le oferim si noi copiilor, nepotilor o soba, de la care vor porni si alte visuri si alt fel de gandire.
Oare de ce dezvoltatorii imobiliari nu construiesc case de dimensiuni medii cu un teren modest?
De ce trebuie sa construiasca numai blocuri mari si urate?
Pentru ca un om care sta la casa devine independent si ei nu au nevoie de asa ceva. Ei au nevoie de oameni cat mai stresati si obedienti, care sa cumpere de mall si sa se hraneasca de la supermarket. Daca omul isi face casa, cu gradina lui, cine mai cumpara de la supermarket?
DA VA ROG ULTIMUL BLOC CONSTRUIT IN CE ANI SA FACUT
Blocuri s-au construit in continuu, inclusiv in anii 2000. Se construiesc si astazi.
casa e o comoara ia ridicativa ochii si veti vedea blocuri ruginite pereti sparti zidurile vai de ele se vad fiarele’ acum au inventat o mica pacaleala IZOLATIA da DAR E CA DINTELE PE CARE_L PLOMBEZI SI PESTE ANI TOT SE VA STRICA EL TREBUIE REPARAT SI PRIN INAUNTRU NUNUMAI PE AFARASI CA DOAR NU TOTI VECINI AU POSIBILITATEA DE A REPARA UNU FACE UNU NU SI …….
🙂
Inca un articol scris mai mult cu inima si mai putin cu mintea.
Blocul s-a nascut demult, in antichitate existau cladiri cu mai multe nivele si incaperi de locuit, probabil cele mai bine documentate sunt cele din Roma antica.
Blocul este o necesitate in epoca moderna – nu prea ai cum sa cazezi cateva milioane de oameni intr-un oras fara sa folosesti blocuri. Ganditi-va doar la efortul de a lega la reteaua de curent electric cateva mii de case, comparativ cu cateva zeci de blocuri. Sa nu mai vorbim de restul utilitatilor… Apoi la ce dimensiune ar avea un oras fie el si cum 200 mii locuitori in care sa nu existe o forma de locuit de gen – bloc.
Pe de alta parte nu toti oamenii sunt gospodari, va spun asta din propria experienta – am locuit la tara peste 25 ani si maine m-as intoarce acolo… Aveam vecini care nu erau in stare sa isi taie iarba in curte, pentru ei blocul e o alegere mai buna.
Procesul de urbanizare este global, a inceput imediat dupa al 2-lea razboi in Europa, un exemplu elocvent este Franta unde in anii ’50 foarte multe sate au disparut. Interesant este insa ce se intampla in prezent – foarte multa lume cu o stare materiala buna isi cumpara o casa la tara, macar la sfarsit de saptamana si in concedii sa mearga acolo sa uite de nebunia orasului. Dar nu isi permit sa plece de tot din oras, acolo sunt serviciile, acolo este cariera, acolo gasesti tot ce vrei.
In Finlanda de exemplu aproape toate familiile au o casa undeva la tara, ceva mic, frumos, dragut.
Sunteti mult prea ancorat intr-o anumita matrice materialista ca sa intelegeti, dar voi incerca totusi…
Noi nu am scris despre Roma antica sau Franta, ci despre Romania. In Romania blocurile au aparut odata cu importul masiv si total nepotrivit de „civilizatie occidentala”. Deci ce a fost in antichitate e irelevant.
Locuitul unul peste altul este o aberatie. Este o monstruozitate contra naturii. Niciodata, dar niciodata un om liber nu ar dori sa renunte la independenta data de curtea casei sale pentru a sta intr-o cutie, cu unii deasupra si altii dedesubt.
Dovada ca cei care se bucura sa faca asta sunt lenesii, ne-gospodarii, asa cum chiar dvs exemplificati.
Procesul de urbanizare, la noi, a fost total artificial. Daca poporul roman voia sa traiasca in orase si la bloc, o facea si singur. Nu astepta 1900 de ani sa vina niste parveniti sa-l mute.
Spuneti ca-i greu sa electrifici mai multe case decat un bloc. Asa o fi. Dar nu ati prefera niste bani in plus dati la electrificare, decat o multime de oameni dezradacinati, nici tarani nici oraseni, care populeaza acum Romania?
Procesul de urbanizare a devenit global pentru ca interesele economice ale unora o cereau. Cine ar mai fi populat corporatiile occidentale si intreprinderile comuniste?
In fine: casa si gospodaria inseamna independenta, dar munca, blocul inseamna comoditate si dependenta.
Procesul de urbanizare este unul normal in societatea moderna. Sunt foarte multe zone rurale unde efectiv nu ai ce sa faci la sat. Vrei o slujba buna, vrei sa faci un ban? – te muti langa o intreprindere pe undeva pe la oras. S-a intamplat in toata lumea din Norvegia pana in Sicilia si din Irlanda pana in Russia (ca sa ma limitez la Europa). De ce am fi fost noi altfel?
Oricum ar fi aparut fabrici mari care au nevoie de mii de muncitori, iar in agricultura nu este eficient sa muncesti 2-3 hectare de pamant, ai nevoie de 80-100 ha / ferma agricola ca sa devii eficient economic si faci toata munca cu 10 tractoare sa zicem.
Sa inteleg ca defapt sunteti „suparat” pe evolutia societatii moderne ? 🙂
Este normal, va inteleg perfect, si eu impartasesc acelasi sentiment cand trebuie sa calatoresc cu autobusul sau cu trenul, cand ma prinde ora 1 AM in conferinte si meetinguri cu tot felul de manageri si sefi din lumea larga. Mi-as dori atunci o casa taraneasca, de pamant batut, cu cerdac frumos lucrat in lemn, sa stau sa ascult linistea…
Vedeti… fara toata aceasta modernizare sunt convins ca nu am fi avut internet si avioane. 🙂
Nu am scris nicaieri ca absolut toti romanii ar trebui sa stea la tara. Ar fi absurd. Am spus doar ca – din punctul de vedere al dezvoltarii firesti, organice a poporului roman – e bine ca romanii sa stea la casa cu gospodarie. Pentru ca asa am creat o civilizatie, timp de 1900 de ani. Mihai Eminescu a spus ceva de genul: pana la 1848, romanismul a avut un fir continuu…dupa 1848 el s-a rupt.
Noi nu contestam modernitatea. Pentru ca modernitatea, in Romania, ar fi insemnat munca mai eficienta a pamantului, asfaltarea satelor, canalizarea lor, etc. Ori la noi nu s-a petrecut asa ceva: la noi s-a incercat ERADICAREA vietii satesti. IC Bratianu spunea ca face totul ca sa „dispara superstitiile tampite ale poporului”. Acele „superstitii tampite” erau chiar civilizatia romaneasca.
Spre exemplu, Olanda s-a modernizat. Dar nu si-a schimbat modul de viata. Noi am ajuns sa ne injuram cu cuvantul care ne defineste istoria si civilizatia…”Bai tarane” se spune cu obida si zeflemea.
Si aceasta perversitate morala este din cauza liberalismului si comunismului( doua fete ale aceleiasi monede) care au incercat sa ne faca ceea ce n-am fost niciodata. Si nu vom putea fi. In cel mai bun caz, vorba unui istoric, vom fi o natiune de „adaptati”. Asta va doriti? Noi nu.
Spuneam de munca la tara. Nu ar trebui sa stam toti la sat. Ar trebui sa stea cat e nevoie pentru a valorifica principala noastra resursa: pamantul. Acum avem mii de tineri care vagabondeaza prin orase sau chiar isi distrug sanatatea in fata calculatorului pentru sume derizorii. Si stiti de ce? Pentru ca au fost educati ca a fi taran este o rusine si trebuie sa faca orice pentru comoditate.
„iar in agricultura nu este eficient sa muncesti 2-3 hectare de pamant, ai nevoie de 80-100 ha / ferma agricola ca sa devii eficient economic si faci toata munca cu 10 tractoare sa zicem.” – asa gandeste liberalismul care nu vede lucrurile decat la nivel industrial ca si comunismul. Omul si pamantul nu sunt elemente ale aceluiasi intreg, ci sunt vazute ca simple resurse.
Aceasta este o greseala. Pentru a trai decent sunt suficiente 2-3 ha de pamant. Pentru independenta financiara a unei familii de 4 persoane. Pentru ca asta inseamna dezvoltare durabila. Dar a unei familii smerite. O sa revin pe acest subiect.