Tocmai vin de pe stradă. Un câine schelălăie îngrozitor. L-a lovit o mașină. Un martor ocular îmi spune că respectivul mergea cu viteză și nici măcar nu a schițat vreo intenție de frână.
Văd că animalul n-a murit. E un miracol. Fuge anarhic schelălăind, printre mașini și oameni. Nu știu dacă și cât va mai supraviețui.
O femeie îl întreabă pe martor: „Da’ chiar așa, să nu-i pese că omoară o ființă?”, Nu doamnă, că avea viteză, zice nenea. „Dar nici de mașină nu i-a păsat,dom’le? „insistă doamna. „Nu doamnă, nici de mașină”, răspunde bătrânul și pleacă.
Sunt convins că par normali. Dacă-i vezi pe stradă, la restaurant…par vii. Dar în realitate ei sunt morți pe dinăuntru. Și de-aceea ucid și ei la rândul lor: animale, copii nenăscuți, râul, ramul, codrul, idealuri, bucurii…tot ce prind.
Ei sunt ucigașii României noastre. Și trebuie s-o recuperăm din mâinile celor morți sufletește.
Codrul, revistă reacționară - Sus inima, români! 