Nu, nu este vorba despre criminalul care l-a ucis pe preotul din Focşani în Biserică. Deşi o să scriem şi despre asta. Ca şi despre reacţia ( a văzut-o cineva?) „societăţii civile”.
La Biserica de cartier unde mă duc duminica la Liturghie( click pentru a afla despre ce e vorba ) apare mereu un personaj. Este un om al străzii. Aurolac, vagabond sau ce alte denumiri i-o mai fi inventat modernitatea omului fără casă. Nu ştiu câţi ani are, dar ştiu îşi face veacul prin cartier.
Uneori pare un copil mare, dezvoltat înainte de vreme. Alteori pare un om trecut de 35 de ani. Nu ştie să vorbească sau cel puţin, nu l-am auzit eu fiind coerent. Mai mult grângureşte aşa. Este îmbrăcat mereu în haine prea largi şi rupte.
Dar este, duminică de duminică la Biserică. Multora, inclusiv dintre credincioşi, li se pare că pute. În schimb, conştiinţa le miroase frumos şi nici usturoi n-au mâncat.
Revenind. La Liturghie( scrie mai sus ce-i asta) oamenii se duc şi lasă daruri la Altar. Duc vin, pâine, lumânări şi pomelnice. Unii, pentru că au venit mai târziu, duc doar lumânări aprinse şi pomelnice. Şi stau la una din uşile de la intrarea în Altar ( mereu cea din stânga) şi aşteaptă ca preotul să le deschidă. Uneori se stă foarte mult, pentru că preoţii îşi îndeplinesc datoria în interior şi abia după ce termină pot ieşi să le deschidă credincioşilor.
Ei bine, omul nostru a observat că se întâmplă ceva foarte important atunci. Şi din puţinii bani pe care-i are se duce, îşi cumpără lumănări şi aşteaptă să i se deschidă uşa. De cele mai multe ori, se duce când se duc şi alţii şi stă la rând. S-a întâmplat odată, însă, să-l văd acolo, singur în faţa uşii. Liturghia era în toi, cu toţii ne rugam şi cântam şi dintr-o dată îl observ, în tricoul său verde larg( fanatic legionar!) aşteptând să i se deschidă. Avea un mănunchi de lumânări( ce simbolizează, aici) aprinse în mână. Şi minutele treceau şi uşa nu i se mai deschidea.
Începusem să mă gândesc la ce e mai rău: poate nu l-au observat, poate nu vor să-i deschidă…Cred că au trecut 10 minute. O eternitate mi s-a părut. Făcându-mi păcate, am început să mă gândesc la el, în loc să fiu cu gândul la Liturghie. Dar dintr-o dată, uşa s-a deschis, preotul i-a întins mâna, i-a primit darul. Şi omul nostru s-a luminat. Avea ochii curaţi de lacrimi şi luminaţi de bucurie. N-o să uit niciodată faţa acestui om fără casă.
Nu ştiu prea multă teologie, dar sunt convins că aceasta e credinţa. Cea Adevărată.
Sus sufletul, români!
[…] Apropo de săraci: toți oamenii săraci din această țară( și știu ce vorbesc) au primit, măcar o dată în viața lor, o masă din partea Bisericii. Cel puțin atât. Fie că a fost la o pomană, la un parastas sau la o acțiune filantropică mai de amploare. Și sunt milioane de astfel de oameni. Ei sunt “jegoșii”, “sărăntocii”, “mizerabilii”, “pomanagii”, “aurolacii”, “cerșetorii” pe care nu suportați nici să-i priviți, jurnaliștilor. Ei nu au bani să angajeze un PR-ist( specialist în relații publice). Ei nu știu să scrie comunicate pompoase prin care să vă dea de știre că au fost ajutați. Ei nu au acces la voi, să vă spună poveștile lor, pentru că nu vă înjosiți deschizându-le ușa sau geamul de la mașină. […]
[…] Apropo de săraci: toți oamenii săraci din această țară( și știu ce vorbesc) au primit, măcar o dată în viața lor, o masă din partea Bisericii. Cel puțin atât. Fie că a fost la o pomană, la un parastas sau la o acțiune filantropică mai de amploare. Și sunt milioane de astfel de oameni. Ei sunt “jegoșii”, “sărăntocii”, “mizerabilii”, “pomanagii”, “aurolacii”, “cerșetorii” pe care nu suportați nici să-i priviți, jurnaliștilor. Ei nu au bani să angajeze un PR-ist( specialist în relații publice). Ei nu știu să scrie comunicate pompoase prin care să vă dea de știre că au fost ajutați. Ei nu au acces la voi, să vă spună poveștile lor, pentru că nu vă înjosiți deschizându-le ușa sau geamul de la mașină. […]
[…] Apropo de săraci: toți oamenii săraci din această țară( și știu ce vorbesc) au primit, măcar o dată în viața lor, o masă din partea Bisericii. Cel puțin atât. Fie că a fost la o pomană, la un parastas sau la o acțiune filantropică mai de amploare. Și sunt milioane de astfel de oameni. Ei sunt “jegoșii”, “sărăntocii”, “mizerabilii”, “pomanagii”, “aurolacii”, “cerșetorii” pe care nu suportați nici să-i priviți, jurnaliștilor. Ei nu au bani să angajeze un PR-ist( specialist în relații publice). Ei nu știu să scrie comunicate pompoase prin care să vă dea de știre că au fost ajutați. Ei nu au acces la voi, să vă spună poveștile lor, pentru că nu vă înjosiți deschizându-le ușa sau geamul de la mașină. […]