Motto: „Predicatorii aceştia ai idealismului se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiţii şi îmbuibaţii lumii” – Nicolae Steinhardt
ACTUALIZARE 2: Această inițiativă a eternei „societăți civile” cu papion a fost pregătită ca la carte. Ca lumea să fie bine încălzită, cei de la hotnews au postat articole ale ateilor militanți, asumându-și opiniile ca fiind ale lor. Acest articol a fost publicat de pe 23 ianuarie! Pe 22 ianuarie, hotnews a reactivat un articol vechi de 2 ani!, tot pentru a pregăti opinia publică.Deci cu 2 săptămâni înainte. Unde e imparțialitatea presei? A văzut-o cineva?…
ACTUALIZARE: Aflu ca 23 de ong-uri cer oprirea finantarii cultelor religioase de catre stat. Hotnews ii numeste „reprezentantii societatii civile„. Cand 30 de ong-uri crestine le-au trimis scrisoarea de protest contra directorului MTR, cei de la hotnews au decis sa nu publice nimic. QED.
De puțină vreme( cam vreo 20 de ani, așa) s-a dezlănțuit un adevărat taifun mediatic împotriva Bisericii( comunitatea formată din credincioși, preoți, călugări și ierarhi). După primii ani de confuzie, în care niște „golani” le-au făcut niște necazuri, noii tovarăși s-au instalat în fotolii și au început să lucreze.
Unii dintre ei și-au făcut propriile trusturi de televiziune, alții au fost subvenționați din exterior pentru a-și face. Nu vreau să intru în detaliile fiecărei acuze aduse Bisericii, ci o să mă refer la cadrul general, la tiparul folosit pentru a ajunge la concluzia dorită.Merită să citiți ce urmează. Chiar și pentru voi, ateii 🙂
Cea mai des întâlnită temă în atacurile Bisericii este cea economică. Atât de multă notorietate aduce această temă încât se caută cea mai infimă, indirectă și imposibil de dovedit legătură cu Biserica pentru a se titra: „Afacerile/banii/averea Bisericii”. De-obicei, se uzează o așa zisă comparație pentru a se ajunge la concluzia dorită: „Uite câți bani are Biserica și ce puține școli, spitale, drumuri avem”. Sau: „Preotul X din orasul/comuna Y are vilă mare și mașină mică, deci toți preoții sunt corupți, Biserica vă ia banii din buzunar”.
Cei care fac asta se împart în mai multe categorii: ateii militanți, ignoranții religioși( toate religiile sunt la fel, credința e în suflet nu la Biserică, etc) și cei de altă confesiune decât ortodoxă( greco-catolici, romano-catolici, evrei). Majoritatea jurnaliștilor( peste 80%) provin din aceste categorii. Cei care sunt ortodocși sunt mai pe față, mai ascuns, eliminați. Vezi mărturia aceasta. Apartenența jurnalistului la una din cele trei categorii explică de ce ortodocșii sunt boicotați de mass-media, chiar și atunci când se strâng în număr mare, îndeplinind formele legale de asociere.
Ce fac acești jurnaliști în articolele/emisiunile lor? În primul rând, MINT. Cu nerușinare. Prin omisiune sau intenționat. Fără minciună, presa din România ar fi redusă la 10% din ce este acum. Mulți din acești prestatori de servicii ar fi rămas la meseriile lor de bază: taximetriști, bucătari, ingineri sau agenți de vânzări.
Cum minte presa când e vorba de „averea Bisericii”? În primul rând, ei transferă scandalurile occidentale ale romano-catolicilor asupra Bisericii Ortodoxe Române. Dacă în Occident se află că nu-știu-ce cardinal catolic e acuzat de pedofilie, la noi, în România se titrează: „Un nou scandal sexual zguduie Biserica”. Observați că se confundă intenționat cele două planuri: românii prin Biserică înțeleg Biserica Ortodoxă, nu toate Bisericile . Dar tot ei știu că dacă ar scrie corect, Biserica Catolică, articolul nu ar fi citit de nimeni…Și atunci, în schimbul audienței aducătoare de bani, MINT.
O altă modalitate de a minți este manipularea. Presa folosește dubla-măsură în ceea ce privește Biserica. Dacă un preot X este prins cu ceva nereguli, știrea se transformă în „un nou scandal în Biserica Ortodoxă” sau „toți preoții sunt așa”. În schimb, domnii și doamnele din presă au grijă să sublinieze, de fiecare dată, că deși se încalcă deontologia profesională cu nemiluita, NU TOȚI JURNALIȘTII SUNT AȘA și că NU TREBUIE SĂ JUDECĂM LA GRĂMADĂ. Se proclamă ca o axiomă: „Nu există pădure fără uscături, dar nu putem nega importanța instituției presei”. Dar e valabilă doar pentru ei, nu și pentru alții.
Un alt dublu-standard este acesta: presa, o instituție a PR-ului( Relatii Publice) prin excelență, este nemulțumită că există o alta care nu folosește PR-ul. Cu alte cuvinte, Bisericii îi este reproșat că nu face „ca toată lumea”, deși Biserica n-a pretins vreodată că a acceptat duhul lumii/secular, ba dimpotrivă : „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”
Dar cel mai jenant este atunci când pentru a justifica „goana după bani a Bisericii” se folosește următoarea afirmație: „uite ce avere face Biserica( din nunți, înmormântări, etc) și nu ajută deloc săracii”.
Aici situația devine cu-adevărat gravă. Ceea ce înțeleg ei prin „Biserică” este de fapt, Patriarhia. Astfel, ei reduc Biserica la o singură parte a ei, ignorând celelalte. Eu știu că atunci când scrii despre cineva, faci minimul efort de a citit statutele și regulamentele, legile, după care ființează acea persoană. Dacă ar fi întreprins această epuizantă misiune, jurnalistul ar fi aflat ce este Biserica Ortodoxă: „Biserica este reprezentata in doua chipuri: Chipul ceresc, prin Hristos Iisus Mantuitorul care este capul Bisericii, si chipul pamantesc prin ceea ce se numeste Trupul Bisericii format din clerici si mireni( credincioși)”.
Și-atunci la cine vă referiți domnilor, când spuneți „averea Bisericii” sau „avere clădită pe credință”? Pentru că Biserica nu este o instituție centralizată, care împarte bani „sucursalelor”. Ci este o adunare a comunităților ortodoxe. Care însumează vreo 20 de milioane de suflete. De ce nu spuneți adevărul? Banii nu aceștia nu se strâng într-un cont, din care Patriarhul își cumpără avion privat și reședințe la Nissa. Aceștia sunt banii însumați strânși în fiecare comunitate. Și aia de la Iași, și aia de la București, dar și aia de la Potârnichești sau Seaca.
Ca să judeci ce s-a făcut cu banii, trebuie mers în comunitățile respective. Câți jurnaliști pun astfel de problema? Zero. Aceasta nu este nici măcar o atitudine partizană pro-Biserică, pentru că asta nu exclude existența neregulilor într-o comunitate. Aceasta este doar „legea” după care se împart banii. Așa zisa avere. Normal că dacă socotești( Patriarhia NU administrează ) aceste sume, iese mult. Pentru că suntem mulți. Exemplu: 1 euro pe an/ fiecare ortodox și se strâng 20 de milioane.
Doar că banii pe care-i dau eu parohiei mele, nu ajută cu nimic o altă parohie. Deci există posibilitatea să existe parohii bogate, înfloritoare și altele foarte sărace. Nu poate fi învinuită, din punct de vedere economic/secular, o parohie din Moldova, că este o alta săracă în Dobrogea. Biserica este o adunare a comunității de creștini-ortodocși. Singurii vinovați pentru starea comunității păstorite de preotul paroh sunt chiar membrii comunității. Acestea sunt regulile, de 2000 de ani. Greu de aflat, nu?
Și mai sunt cazurile în care presa reprezintă niște interese economice, care se plâng că Biserica îi împiedică să-și „maximizeze” profiturile. Și îi împiedică respectându-și tradiția și propriile dogme… Curat-murdar!
Presa din România tratează Biserica Ortodoxă după model cezaro-papist. „Cine e capul Bisericii? Patriarhul. Aha, deci când dau eu bani la nuntă, banii se duc la el. Și se îmbuibă, am văzut eu cât aur are pe el(sic!).De-aia n-ajută săracii!”…
Apropo de săraci: toți oamenii săraci din această țară( și știu ce vorbesc) au primit, măcar o dată în viața lor, o masă din partea Bisericii. Cel puțin atât. Fie că a fost la o pomană, la un parastas sau la o acțiune filantropică mai de amploare. Și sunt milioane de astfel de oameni. Ei sunt „jegoșii”, „sărăntocii”, „mizerabilii”, „pomanagii”, „aurolacii”, „cerșetorii” pe care nu suportați nici să-i priviți, jurnaliștilor. Ei nu au bani să angajeze un PR-ist( specialist în relații publice). Ei nu știu să scrie comunicate pompoase prin care să vă dea de știre că au fost ajutați. Ei nu au acces la voi, să vă spună poveștile lor, pentru că nu vă înjosiți deschizându-le ușa sau geamul de la mașină.
Ei sunt și vor fi „pietrele care vorbesc”. Ei sunt cei care depun mărturie tăcută pentru binele făcut de Biserica lui Hristos. Aștia sunt ei. Voi? Voi sunteți reprezentanții unei logici meschine, pizmașe, egoiste . Falșii idealiști care abstractizează binele și omul pentru a le servi propriilor interese. Sunteți reprezentanții celui care ținea contabilitatea ucenicilor lui Hristos. Îl chema Iuda.
poate isi pun un semn de intrebare toti cei care dau din coada vesel la campania asta furioasa antiortodoxa: ASUR si ONG-urile finantate de Soros (va amintiti manevra lui cu Rosia Montana de acum cativa ani??? care l-au facut actionar majoritar cumparand pe nimic actiunile??? deci sa luam aminte!) ne aduce „beneficii”: sa ne educam copiii libertin, ca doar au nevoie de prospaturi pedofilii aceia occidentali: http://www.culturavietii.ro/2013/02/05/profu-de-pedofilie-un-apologet-al-pedofiliei-sustine-la-bucuresti-o-conferinta-la-invitatia-organizatiei-minoritatilor-sexuale-accept/#.UREJKvJOyEX
De curiozitate, Catedrala Mantuirii Neamului se construieste momentan exclusiv din banii enoriasilor? Sunt curioasa cum s-au strans fondurile pentru o asemenea cladire.
Din cate stim, banii nu s-au strans inca, Patriarhia apeland la un credit bancar. Cititi aceste articole, foarte bine documentate: http://www.george-damian.ro/remus-cernea-asaltul-minciunii-asupra-catedralei-mantuirii-neamului-1656.html si http://www.george-damian.ro/minciunile-deutsche-welle-despre-catedrala-mantuirii-neamului-1573.html
Interesant articol. Stiu ca ceea ce este la TV reprezinta 20% adevar, restu abureala ieftina. Am totusi cateva nelamuriri. As putea fi de acord cu tine legat de administrarea financiara a comunitatii bisericii, totusi, care sunt motivele pentru care „reprezentantii lui Dumnezeu” au atata aur/bani/valori materiale ? Pe haine, pe maini, in maini etc. Din cate am citit in Biblie, nici Isus si nici apostolii nu purtau aur, ba chiar erau destul de saraci material, ca oameni. 2. Ce parere crezi ca are Dumnezeu despre existenta Bisericilor Ortodoxa si Catolica. Din cate stiu eu, din 1054, cand s-au certat niste oameni si au plecat pe cai diferite exista aceasta seprare, a avut Dumnezeu vreun rol in asta ? Pomenesc de lucru asta ca va vad mari crestini ortodocsi, un pic impotriva catolicismului. 3. De ce sa concesioneaza locurile de veci si trebuie sa fie ale Bisericii (ca institutie) ? Dumnezeu a zis ca ne intoarcem in pamant, nu in pamanul detinut de o anumita patriarhie si nici ca intorsul in pamant este taxabil. de cineva. Nu zic ca Biserica (institutia) nu trebuie sa aiba bani, pentru ca societatea noastra este guvernata de bani, din pacate, iar oamenii aia nu pot muri de foame, Biserica(fizic, cladirea) trebuie intretinuta etc. Cu toate astea, mi se pare ca actiunile Bisericii (institutiei) nu tind sa asigure minimul, ci prosperitatea ei. Denota lacomie.
Preotii sunt la fel de „reprezentanti ai lui Dumnezeu” precum orice alt credincios. Ideea de „reprezentant al lui Dumnezeu” este papista, catolica. Ei sunt cei care au inventat acest termen pentru papa, ca si cum Dumnezeu ar fi murit si trebuie sa-l reprezinte cineva…
Cat despre aurul pe care l-ar avea unul sau altul, chiar nu va inteleg la ce va referiti. Bogatia nu este un pacat in sine, Sfantul Vasile cel Mare a fost bogat. Important e ce faci cu banii. Fiti mai explicit in intrebare.
Pot sa va spun ca Hristos a spus „sa dam cezarului ce-i al cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”, iar Iuda era casierul apostolilor. Daca dati click pe linkul de pe Iuda, din text, puteti citi mai multe. Deci daca Iisus a admis ca sa existe un casier, banii in sine nu sunt o problema. Intrebarea este: daca te impiedica sau te ajuta sa te mantuiesti.
2. Nu pot sa ma pun in pielea lui Dumnezeu, ar fi absurd. Pot sa-ti spun sa verifici singur istoria, sa vezi ce s-a intamplat in 1054. Uite aici o explicatie destul de buna si simpla: https://www.youtube.com/watch?v=9-CJhPlmznA . Ai sa vezi singur cine s-a desprins de cine.
3. Locurile de veci sunt ale Bisericii ca si comunitate. Asa cum au si musulmanii si evreii. Nu e nimic neobisnuit in asta. Din cauza comunismului, care a preluat abuziv administrarea acestor locuri s-a ajuns la situatia de azi. Daca dvs vreti sa fiti ingropat in spatele casei, sa va izolati de comunitatea crestina in care traiti – e alegerea dvs. Eu vreau sa fiu ingropat langa ai mei stramosi si mosi.
„Cu toate astea, mi se pare ca actiunile Bisericii (institutiei) nu tind sa asigure minimul, ci prosperitatea ei. Denota lacomie” – v-as sfatui sa faceti o cercetare legata de salariile preotilor din tara, mai ales orasele mici si la comune. Sau despre starea locasurilor de cult. Ati vedea ca nu e chiar asa cum ziceti dvs.
„Reprezentantii lui Dumnezeu” a fost scris cu ghilimele pentru a arata ca nu ar trebui interpretat mot a mot – in fine.
Eu nu am zis ca Patriarhul/Papa pacatuiesc ca au 1/4 din greutatea lor cand sunt imbracati aur. Am intrebat care este scopul acelui aur, ce reprezinta, de ce este expus. De asemenea, care este scopul utilizarii atator obiecte din aur prin Biserici ? Dumnezeu decide daca se manutuiesc sau nu, eu am intrebat din punct de vedere moral, al ideii de credinta pe care o am eu, desigur. Legat de „cine s-a despartit din cine”, s-au despartit doua Biserici din una singura, odata cu separarea Imperiului Roman. Din 1, s-au facut 2. Nu am nevoie de un video sa inteleg asta. Asa ca un film pe youtube cu parerea unei personae nu schimba nimic. Existenta a doua Biserici, cu obiceiuri diferite este doar rezultatul lacomiei umane pentru putere/dominatie si a trecerii timpului.
Legat de 3, da, din ce ai zis tu, => tine de unde vreau sa fiu ingropat si daca toata familia mea o sa fie in curtea din spate o sa fiu aproape de ei, asadar nu trebuie sa imi perceapa Biserica taxa pentru asta.
Sunt de la tara deci stiu foarte bine ca preotii traiesc mult mai bine decat 75% din oamenii unui sat, culmea, pentru ca acei oameni ii platesc din nimicul pe care il au.
„Am intrebat care este scopul acelui aur, ce reprezinta, de ce este expus. De asemenea, care este scopul utilizarii atator obiecte din aur prin Biserici ?” – Aurul nu este expus. Este vorba de cruci sau alte asemenea obiecte de cult care fac parte din straiele de slujitor ale Patriarhului. Cum ar fi bijuteriile regale, de exemplu. Adica Patriarhul nu le ia cu el acasa si apoi pleaca la agatat…Sunt imbracate/purtate cand isi exercita rolul de Patriarh. In rest, nu stiu ce la aur va referiti…Daca mai sunt obiecte prin Biserici asta se intampla pentru cinstirea lui Dumnezeu. Aurul este folosit pentru impodobirea locasului. Nu pleaca nimeni cu el acasa, ramane peste generatii.
” Legat de „cine s-a despartit din cine”, s-au despartit doua Biserici din una singura, odata cu separarea Imperiului Roman. Din 1, s-au facut 2. Nu am nevoie de un video sa inteleg asta. Asa ca un film pe youtube cu parerea unei personae nu schimba nimic.” – Nu, nu s-au facut 2. A ramas o singura Biserica. Daca ati fi urmarit acel video, ati fi inteles de ce. Acolo erau citati niste istorici din primul mileniu, pe care ma indoiesc ca ii veti citi curand. Biserica crestina a fost organizata pe episcopii( Roma, Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, etc) aflate in comuniune. Episcopul Romei a avut pretentia – necanonica – ca toate celelalte sa i se supuna. De-aici a aparut catolicismul. Imperiul Roman si-a pierdut teritoriile din Vest in 476, continuand in Est inca aproape 1000 de ani. Deci n-are nicio legatura cu Biserica.
„Existenta a doua Biserici, cu obiceiuri diferite este doar rezultatul lacomiei umane pentru putere/dominatie si a trecerii timpului”- da, a catolicilor. Am explicat, pe scurt, mai sus.
„tine de unde vreau sa fiu ingropat si daca toata familia mea o sa fie in curtea din spate o sa fiu aproape de ei, asadar nu trebuie sa imi perceapa Biserica taxa pentru asta” – Biserica nu-ti percepe taxa pentru inmormantare. Poate administratia cimitirului, asta-i altceva.
„Sunt de la tara deci stiu foarte bine ca preotii traiesc mult mai bine decat 75% din oamenii unui sat, culmea, pentru ca acei oameni ii platesc din nimicul pe care il au” – foarte bine ca se intampla asa, tocmai ati demonstrat ceea ce afirmam in articol. Ca preotul apartine comunitatii, nu este platit de stat sau de la „centru”.
Autorul este anonim,deci un individ aflat in solda taberei opozanta celei atacata in articol si la fel ca ei incearca sa ne abureasca ca ei nu au dreptate.Slab!Slab!Slab!Nu merita sa ne pierdem timpul !
Alexandru, faptul ca ai atitudinea aceasca fata de anonimul de mai sus, nu avantajeaza „tabara” ta. „Codrul” macar a avut bunavointa sa ii raspunda frumos la intrebari. Atitudinea ta cu „Slab!Slab!Slab!Nu merita sa ne pierdem timpul !” arata o intoleranta si o ignoranta totala fata de aproapele tau.
@Codrul – Am citit cu mare atentie articolul tau si imi place ca e foarte bine documentat. Cu toate acestea, in afara de minciunile presei, de ateii militanti alte lucruri – nu ai justificat in vreun fel de ce este nevoie sa platim atat de mult pentru niste servicii ale Bisericii. Sincer iti spun, preturile pe care le cer unii preoti pentru o slujba de Botez sau Nunta sunt incredibil de mari. Probabil vei spune ca trebuie sa traiasca si ei din ceva, sau ca nu toti preotii sunt la fel. Dar trebuie sa recunosti ca unii abuzeaza de faptul ca crestinii din unele localitati nu au de ales decat sa dea acesti bani daca vor o slujba religioasa.
As prefera daca imi raspunzi sa nu faci referire la link-uri de la alte articole. Eu vreau parerea ta personala si sincera.
Multumesc!
Andrei, problema banilor care se cer la botez sau nunta este in felul urmator: daca ne-am implica in viata parohiei noastre, acesti bani nu s-ar cere. Parohia este comunitatea ta de credinciosi, iar preotul paroh este/ar trebui sa fie pastorul ei. Sa explic.
Multi oameni NU se implica absolut deloc in parohia lor. Esti de acord cu mine ca multi nici nu stiu care e? Bun. Daca oricine ar realiza chestia asta, atunci ai putea sa afli de ce este nevoie in parohie. Poate e nevoie de lustra noua sau de un aparat de aer conditionat. Poate se face o colecta pentru copiii nevoiasi, etc. Daca esti implicat si cunosti problemele astea, ai marele avantaj CA-L VEI CUNOASTE PERSONAL PE PREOT. Ce inseamna asta? Ii vei sti calitatile si defectele. Vei putea afla cum se cheltuie banii parohiei. Il vei putea aborda, crestineste, cand crezi ca ceva nu este in regula…Si-i vei afla si salariul. Si-ti garantez ca nu-ti va cere niciun ban la nunta…Ceea ce-ti spun aici, NU SUNT POVESTI. Este o realitate traita de multi dintre noi. Asa a functionat Biserica de 2000 de ani. Preotul isi lua „salariul” din ceea ce strangea comunitatea. Asa este si azi, plus un mic ajutor de la stat, ce se intoarce prin impozite. Dar gandeste-te asa: daca esti preot intr-un sat cu 500 de locuitori, ce salariu poti avea?
Si aici ajungem la alta problema:Biserica nu este o „prestatoare de servicii” asa cum au vrut comunistii s-o faca. Nunta, botezul, mirungerea, maslul, liturghia, etc sunt taine. Sfinte. Pentru a le putea trai cu-adevarat, ai nevoie de rugaciune, post, smerenie, fapte bune. Altfel, devin niste „spectacole” fara sens. Niste traditii fara insemnatate. Ca sa inteleg asta mi-a luat si mie destul de mult. Gandeste-te ca sunt oameni care se duc poate, de 2-3 ori pe an la Biserica. Si cum sunt destul de multi( mai ales educati in comunism), s-a ajuns la solutia cerutului banilor pentru necunoscuti, astfel incat sa nu dispara parohia. Gandeste-te ca si aia care vin de 2-3 ori in viata au nevoie de Biserica. Daca Biserica ar disparea, unde s-ar duce in acele 2-3 ocazii?
Sigur ca nu e usor, sigur ca sunt si preoti care nu fac cinste apostolilor lui Hristos. Ei au fost primii preoti. Si ei au hirotonit pe altii, care la randul lor au facut asa cu altii, pana-n zilele noastre. De-aceea, preotii nostri au succesiune apostolica, adica li s-a transmis Duhul Sfant. De-asta, indiferent ceea ce fac ca oameni, slujba lor are valoare ca preoti..
Pe scurt: daca te implici, n-o sa platesti. Daca vei gasi un preot despre care ai dovezi ca nu-si indeplineste menirea, vorbeste cu el barbateste si daca mai face, du-te la episcopul locului si spune-i. Daca o comunitate tolereaza un preot corupt, inseamna ca si ea este corupta.
Sper ca te-am ajutat. Daca mai ai intrebari…
Pina si la minastiri cu renume exista „tarifar” de „prestatii”. „pomelnic x lei/an, y lei/luna, z lei/zi”. Apoi la orice biserica iti platesti taxa anuala obligatorie, apoi „daniile” de boboteaza (fara chitanta, evident) si cind mai vine popa prin case, deci, te-ai cam achitat. Ei, nu, la inmormintare platesti, la nunta platesti, la botez la fel. Si exista tarifare si aici. Reparatii? Pai nu spuneati ca se da o suma de la bugetul central?
In plus, la o reparatie sau cladire de biserica, cum se face ca simultan apare si o vilisoara a popii?
Si nu-s putine astfel de intimplari.
Ar trebui intii ca biserica sa se epureze de ei si abia apoi sa spere in sustinere.
Si nu, nu-s ziarist, nu-s evreu si ce tagme mai incrimina cineva mai sus.
Dumneavoastra ati citit comentariile de mai sus? Daca ati fi facut-o, ati fi priceput si raspunsurile la aceste intrebari. Dar chiar si asa, o sa mai raspund o data:
la manastiri nu exista „tarifar”, ci un „indreptar”, eventual. Si asta pentru ca exista oameni ca dvs, care vin o data pe an pe-acolo si intreaba: „cat sa las pentru pomelnic”? Si pentru a se evita repetitia acestor situatii, se pune acolo modul in care practica cei care se duc acolo curent. Si apoi, nu va refuza nimeni daca lasati un pomelnic fara bani. Acei bani nu sunt o taxa, ci continuarea unei traditii foarte frumoase prin care oamenii daruiau diferite lucruri Bisericii ca MULTUMIRE pentru rugaciunile inaltate: fie mancare, fie alte alte lucruri de trebuinta.
Nu platesti „taxa anuala obligatorie”, eu n-am platit niciodata. La fel, toate celelalte „taxe” de care vorbiti. Fiecare parohie are un consiliu parohial, din care fac parte preoti si „civili”, in care se stabilesc aceste lucruri. Banuiesc ca nu ati trecut pe la ultima sedinta a Consiliului…
„Reparatii?Pai nu spuneati ca se da o suma de la bugetul central?” – pai corect. Se da „o suma”, nu toata suma. Iar aceste sume se dau pentru bisericile monument istoric si nu toate bisericile sunt monumente istorice. In plus, banii acestia se dau o singura data. Daca se darama ceva dupa ce s-au dat, se rezolva din fondurile parohiei.
„In plus, la o reparatie sau cladire de biserica, cum se face ca simultan apare si o vilisoara a popii?” – astea sunt speculatii smecheresti. „Pentru creştinism bănuiala e un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare ca pruncuciderea; desfiinţează ca om pe cel asupra căruia este manifestată.”, spunea Nicolae Steinhardt.
„Ar trebui intii ca biserica sa se epureze de ei si abia apoi sa spere in sustinere.” – Cum spuneam si mai sus, Biserica sunt toti cei care cred in Hristos. Sa inteleg ca dvs nu va considerati in Biserica si vorbiti din afara ei. Nu trebuie sa fii ateu militant sau evreu ca sa gandesti precum dumneata, ci ignorant religios.
Fiecare comunitate nu-si poate imbunatati situatia decat prin implicare. Iar comunitatea oricarui credincios este parohia sa.
Asa este .nu biserica este corupta ci slujitorii ei.Cu burtile pana la gat spoliaza tot ce apeleaza la serviciile lor in calitate de popi.Ieri am asistat la 2 cununii la biserica.3 popi.De ce 3 si nu 20?Pentru a lua cat mai multi bani fie ca are omul fie ca nu are.Profita de ocazia unica si-i buzunareste ca la drumul mare.Dupa ce au dat banii popilor*am aflat 15000000.un alt profitor AL BISERICII al bisericii respective cu o galeata in mana ii indemna pe toti sa ajute biserica!!!!.Adica sa lase la iesire niste bani si in galeata.Ma indoiesc ca in toata aceasta intamplare era vorba si de dumnezeu.De ce este nevoie de 3-4-5-10 popi pentru o biserica?De ce le mai dam salarii?Ce lege este asta? In curtea acelei biserici nu ai voie cu masina ,firesc dar in fiecare zi acolo sunt parcate 8 masini de lux????Acestia sunt popii.90 % dintre ei.Vai lor!!!
Lipsa dvs de intelegere a ortografiei limbii romane este cu-adevarat ingrijoratoare. De ce sunt trei preoti la o parohie?! Sau cinci? Sau 4?!
E ca si cum ai intreba: de ce sunt 5 politisti la sectia x si 2 in satul x-ulesti? Dar tu te-ai rugat vreodata? Ti-a cerut bani cineva ca sa te rogi, ca sa faci TU ceva?