Valeriu Gafencu nu mai este cetăţean al oraşului Târgu Ocna. În ciuda protestelor societăţii civile, „Sfântul Inchisorilor” a fost pedepsit pentru că a fost un frate de cruce în tinereţe.
Până la urmă, se poate întâmpla şi asta. Valeriu Gafencu este un sfânt, este „cetăţean” al Raiului, stă lângă Dumnezeu, nu are nevoie de recunoaşterile diferitelor comitete şi comiţii.
Problema este cum s-a făcut ce s-a făcut. După în ce prima fază, la prima discuţie publică, propunerea a căzut, duşmanii Sfântului Valeriu s-au gândit să facă altfel. Pe ascuns, au repus problema pe tapet, s-au trimis nişte senatori de la Bucureşti să supravegheze şi s-a votat, democratic, în unanimitate, pentru retragerea titlului.
Ca un om simplu ce sunt, îmi pun nişte întrebări:
1) Ce fel de oameni apelează la astfel de mijloace, dosnice, pentru a-şi impune punctul de vedere?
2) Ce suflet trebuie să ai să-ţi doreşti să treci peste toate apelurile, peste miile de semnături, peste rugăminţile preoţilor şi ale oamenilor simpli, doar ca să-ţi împlineşti orgoliul?
3) Ce oameni sunt aceia care una spun în faţă şi apoi fac alta pe la spate?
4) Ce fel de suflete au aceia care dau verdicte la comandă, nu după cum le dictează conştiinţa?
5) Cine conduce această ţară?
Şi toate subterugiile, agitaţia, pentru a scuipa pe obrazul unui tânăr nevinovat, ucis pentru credinţă în închisoare. Asta în timp ce foştii UTC(UNIUNEA TINERETULUI COMUNIST)-işti se pozează cu nasonii pe la Academie şi ne ţin lecţii de democraţie, mărşăluind peste cadavre.
Ca Romania este si a fost o tara instabila si cu o populatie corupta stia si Regina Victoria a Marii Britanii si nu de azi de ieri ci pe la 1902 cand spunea, la un ceai, unui comesean care nu auzise de Romania, ce este si cum este aceasta tara numita Romania. Asa ca nu ma mir de nimic. Astept sa fie „reevaluati” intr-o zi nefasta (deci nu intr-o buna zi) si Stefan cel Mare si Mircea cel Batran. Mihai Viteazu e deja cam pe duca, comentariile dashtepte au spus deja ca Unirea realizata de el nu a avut ca resort intim dorinta lui de a vedea Principatele unite ci asa cum i s-a interpretat POHTA CE-A POHTIT, sa fie olteanul de Mihai sef peste o tara triplu de mare si tare, etc.Ce gest mai nesimtit vrea cineva din partea unor romani care, atunci cand Gigi Becali le-a facut biserica de la zero i-au pus ca ctitor, asa cum se cuvenea, chipul pe unul din peretii noului lacas de cult. Apoi la diverse comentarii ale mass media si ale detractorilor, la scurt timp i-au ras jos tabloul din biserica sub gretoasa idee ca acum, biserica fiind platita ad-leum de Gigi nu mai are ce sa le faca. Cica Gigi nu e sfant ca sa stea pe peetele bisericii. Nu e sfant desigur dar banii lui au fost buni, dar se spunea apoi ca banii erau furati de la bobor, dar ai celorlalti baieti dashtepti care nu au dat un leu unui cersetor nu erau furati ? aceia de ce nu au facut macar o danie de 5 lei vreunei biserici ? Dar domnitorii tarii care au construit inclusiv actuala catedrala patriarhala erau cumva niste sfinti de sta chipul lor si a intregii familii domnitoare la loc de cinste in pridvorul lacasului, banii donati atunci erau cumva din „retributia” lor de domnitori ?
Vă facem cunoscută pe această cale şi mărturia mai multor foşti deţinuţi politici care au împărţit suferinţa în închisorile politice comuniste cu Valeriu Gafencu, respectiv aceea că deşi aflat în ultima fază de boală, acesta a cedat medicamentele sale unui alt deţinut politic evreu, Richard Wurmbrandt, pastor neoprotestant. Mărturia este menţionată în numeroase cărţi şi lucrări apărute public în România ultimilor ani, stârnind interesul a numeroşi cercetători şi oameni de cultură. Din mărturiile aflate în „Memorialul Durerii” rezultă că tânărul Valeriu Gafencu a fost considerat un sfânt al închisorii. Nu i se poate pune în sarcină nici o acţiune violentă. Comportamentul lui a fost unul exemplar, de martir al gulagului românesc, fiind susţinut în apariţii publice şi de personalităţi precum Dan Puric ori Episcopul Andrei Andreicuţ. Aceste mărturii spulberă orice acuzaţie de fascism şi implicit de antisemitism adusă lui Valeriu Gafencu, arătând spiritul de toleranţă etnică şi religioasă al acestui sfânt al închisorilor aşa cum a fost numit în lumea ortodoxă de la noi şi de peste hotare, unde i se acordă o cinstire deosebită.